Transparenta vietii

Te iubesc. Aud asta zi de zi. La coltul blocului meu mereu e cineva care simte asta. In fata liceului mii de cupluri se imbratiseaza. Ajung in clasa si alte persoane isi tintesc priviri ce soptesc asta... totul se leaga de cele 2 cuvinte.

Te iubesc e pe buzele si in sufletul tuturor. Totul e iubire, magie... viata. Nu poti spune ca respiri, daca nu iubesti. Nu poti spune ca iubesti fara magie. Nu poti spune ca iubesti, fara sa traiesti. Iubire avem, daruim si primim. Dar... uneori, cel mai frumos e atunci cand magia face cuplu cu nepasarea, indiferenta.

Cand incepi sa iubesti, uiti sa gandesti. Incepi sa visezi. Uiti de tine si de orice altceva... esti doar Tu... si El. Am invatat ca iubirea e oarba, dar stim ca iubirea interzisa e cea mai fascinanta, mai puternica. Desi stii ca el priveste prin tine, tu devi mai razbunatoare si ti-l doresti un pic mai mult. E un pic mai intepator. De cele mai multe ori iubesti, desi nu cunosti. De ce? Pentru ca iti doresti mai mult... mai mult mister, mai multa noutate, mai multa fericire?

M-am intrebat mereu de ce inselam? De ce? Nu putem trai fara? Nu stiu, inca nu am rezolvat misterul. Inca sunt de parere ca atunci cand inselam numai avem nevoie de cel de langa noi. Si atunci de ce nu rupem legatura? Pentru ca de cele mai multe ori nu e adevarul. Avem nevoie si de altcineva... sau e doar adrenalina? Sau sa fie placerea de a sti ca inca suntem independenti? Nu stiu. Dar ma gandesc mereu ca are legatura cu iubirea interzisa, pacatul suprem.

De ce ar mai fi reguli daca nu le-am incalca? De ce ar mai fi zambete, daca nu ne-ar curge lacrimi? De ce am mai trai fara iubire? De ce?

... pentru ca ne place. Pentru ca toate se leaga. Pentru ca asa suntem noi.

In viata am observat ca ne place exact ce nu putem atinge sau ce e foarte greu de ajuns. De aici a aparut intrebarea: "Eu de ce nu pot?". Poti, dar nu inseamna ca iti si doresti.

Mica fiind mi-am dorit sa nu mai fiu creata. Acum parul meu brunet e din ce in ce mai drept. Nu stiu ce miracol a facut asta. Nu stiu daca dorinta sau doar hormonii adolescentei... Dar acum as da orice pentru un minim de bucle. Dar nu cred ca miracolul se mai intoarce. Asa e si in iubire.

Dupa ce ajungem in varful muntelui, vrem iar in campia ce ne-a fost alaturi mereu. Dupa toata munca depusa, vrem iar la inceput. Dupa ce toata copilaria visezi la maturitate, incepi sa iti doresti iar sa te intorci printre papusi si vise nespulberate.

Asa e viata?...fara schimbari si vise nu am mai putea trai, nu am mai avea ce ne dori. Daca toti am fi perfecti, oare pamantul s-ar mai invarti? Nu stiu, dar nu cred ca mi-as dori sa aflu... Nu vreau sa mai schimb nimic. Vreau ca timpul sa se opreasca un minut. Sa ma bucur de acum, nu de viitor.

Si sa ma pierd... in prezent.