Noapte de mai I

E noaptea. E ora 11. E intuneric, lumina e stinsa. Esti singur. Vezi formele, dar nu vrei si nu sti sa le indentifici. Nu sti inca bine camera. Nu o iubesti si nu e a ta. Nu esti aici decat de 2 zile. Nu ai stat prea mult sa analizezi si nici nu vrei. Si atunci te apuca gandurile. Visezi la viitor si deschizi cartea cu amintirile din trecut. Te pierzi in ele, dar uiti de prezent. Pe el unde l-ai lasat? Cui l-ai lasat? Si atunci o voce ce iti striga numele se apropie de tine.

Se deschide usa. E D. O cunosti de cativa ani si ea te stie mai bine ca oricine. O privesti in ochi si ii spui ca te gandesti la anumite lucruri. Ea stie ce e in minte ta, dar glasul ei dulce si viu te ridica si pe tine la viata. Cuvintele ei mari si tari se imprastie in toata camera, dar tot ce tu poti sa auzi e marea. Marea care intra pe geamul intredeschis. Marea care e aproape de tine, caci hotelul care stai e pe plaja. Si atunci iti dai seama ce vrei...

In cateva minute arunci hainele pe tine si usa e deja inchisa. Te trezesti pe o plaja intinsa si delimitata doar de mare si o strada, pe care rar auzi o masina. Porti o converstie despre o tema deja dezbatuta, dar nu poti sa gandesti. Esti prea pierdut in tot ce e in jurul tau. Nu te poti concentra. Te intinzi... asculti marea, vantul sopteste cuvinte dulci valurilor, stelele te privesc, stralucesc si sunt fericite, nisipul iti invadeaza parul, iar in palma ta il strangi cu putere... o scoica te asculta.

D e langa mine. Ascultam impreuna marea si vantul. Ne pierdem usor. Cu ochii larg deschisi ajungem sa visam. Nu am intrebat-o la ce viseaza ea. Eu stiam la ce visez eu si imi era deajuns. Deodata... un caine latra. E din ce in ce mai aproape, dar se opreste. Ne ridicam sa privim mai atente si vedem o umbra. Umbra mergatoare. E inalta si nu se distinge nimic. Dar o aud pe D:" El e.".

Il las sa ajunga in dreptul nostru. Si il strig. Nu raspunde. Dar umbra mergatoare se apropie de noi. Zambesc, dar nimeni nu ma vede. Noaptea are grija de asta. Ajunge in fata noastra. Stiam ca nu ne-am inselat. Se aseaza langa noi, fara sa spuna nimic. Nu a scos un sunet sau un cuvant. El e. El e baiatul inalt si brunet. El e sotul marii. El a cerut-o de sotie. El o iubeste. El e.

E inceputul verii. E jumatatea lui mai. Vantul incepe sa isi faca simtita prezenta mai tare. Noi privim marea. Nimeni nu a mai spus nimic. Nu am putut intrelupe o discutie intre sotie si el. Mai ales acum cand el tace. Tocmai barbatul. Toti suntem linistiti si fericiti. Nu discuta, nu comunicam, doar privim, gandim, analizam. Ne pierdem in linistea marii... cand valurile imbratiseaza digurile, spuma e densa, vantul saruta marea, nisipul o imbratiseaza, scoicile o privesc nemiscate.

Dupa cateva minute, D se ridica in picioare. Isi aminteste ca uitase ceva. Ramanem singuri. Noi doi si marea. Ne intindem pe spate si simtim iar nisipul peste tot. Mana mea se joaca prin nisip pana cand o intalneste pe a lui. Se leaga, ne simtim, iar apoi ne privim. Ochi in ochi fara sa scoatem o vorba, fara sa clipim, nu mai puteam gandi... ne pierdeam in privirea ceiluilalt. Era frumos. Eram perfecti. Eram fericiti. Un fir de par ne-a facut sa ne apropiem mai mult si...

Acum vorbele erau sarturi, stelele erau ochii, vantul era atingerea, spuma marii era fericirea...
Ne-am pierdut... si marea ne privea. Zambeam fara motiv, ochii erau fericiti. Un caine se aseaza langa noi. Sta cuminte in locul lui D. La inceput radeam, dar apoi ne privim iar, ne amintim de noi doi...


...si ne pierdem iar intr-un sarut.