E trecut de ora 10. Tocmai am inchis bagajul. Totul e gata. Sunt pregatita de drum, de excursie... Sentimentul ciudat inca nu a trecut si din cate imi dau seama nu sunt singura, insa vom trece peste tot cu bine. Sunt sigura.
Undeva... departe.
Cand totul doarme.
Soarele rasare.
Ne vede-mpreuna.
Dar nici el... nu mai poate.
In ultima camera... e inca liniste.
joi, 26 noiembrie 2009
Simplu gand
E joi... deschid ochii inainte de a suna ceasul si o zaresc pe mama agitata. Nu s-a intamplat nimic, doar nu isi gaseste bluza potrivita. Aprinde lumina si acum sunt sigura ca ultimele minute de somn s-au dus. Nu ma pot ridica. Sunt lipita de pat, dar mama a observat ca m-am trezit.
Imi ureaza o dimineata buna si in cautarile ei gaseste cateva haine de care eu uitasem. Si intr-o voce prea neplacuta pt dimineata imi spune sa le arunc si pe acestea in bagaj. Nu le vreau asa ca mintea mea nu face nici macar un gest pentru a ma mobiliza. Dupa cateva minute raman singura in casa. Arunc privirea spre ceas si realizez ca mai aveam de dormit o ora, dar acum...
Ma ridic, in cele din urma. Bagajul e deschis si aproape terminat. Ii arunc o privire pierduta. Nu imi inspira mai mult decat o simpla componenta din camera mea. Ajung in faza unei cafele fierbinti, indulcita exact cat trebuie si cu mult lapte. O ador... nimic nu e mai frumos dimineata.
Plictisita si fara chef imi arunc castile in urechi. Nu sunt atenta la ce canta... si imi amintesc ca imi e dor...
Maine am sa plec. Unde? Departe... De ce? Eu il numesc banchet... Nu stiu defapt ce e. Nici macar nu stiu cu cine e? E cu toata clasa sau doar cu prietenele mele? Nu stiu... dar am o teama constanta si ciudata. Nu e una reala... e o teama a gandurilor mele plictisite si scarbite de matematica. Nu vreau sa plec atat de negativista de acasa, dar nu stiu ce e cu mine.
La inceput mi-am dorit aceasta mica excursie. Era prilejul perfect de a iesi din rutina si de a pleca... oriunde, doar departe sa fie. Insa acum ma simt ciudat... plecarea imi provoaca doar o privire pierduta in gol. Nu stiu la ce sa ma astept. Si nu stiu daca ar trebui sa ma astept la ceva, dar cel mai clar e faptul ca maine plec. Maine la ora 8 ma voi urca in microbuz si ma voi indeparta...
... de mine, de tine, de oras.
Imi ureaza o dimineata buna si in cautarile ei gaseste cateva haine de care eu uitasem. Si intr-o voce prea neplacuta pt dimineata imi spune sa le arunc si pe acestea in bagaj. Nu le vreau asa ca mintea mea nu face nici macar un gest pentru a ma mobiliza. Dupa cateva minute raman singura in casa. Arunc privirea spre ceas si realizez ca mai aveam de dormit o ora, dar acum...
Ma ridic, in cele din urma. Bagajul e deschis si aproape terminat. Ii arunc o privire pierduta. Nu imi inspira mai mult decat o simpla componenta din camera mea. Ajung in faza unei cafele fierbinti, indulcita exact cat trebuie si cu mult lapte. O ador... nimic nu e mai frumos dimineata.
Plictisita si fara chef imi arunc castile in urechi. Nu sunt atenta la ce canta... si imi amintesc ca imi e dor...
Maine am sa plec. Unde? Departe... De ce? Eu il numesc banchet... Nu stiu defapt ce e. Nici macar nu stiu cu cine e? E cu toata clasa sau doar cu prietenele mele? Nu stiu... dar am o teama constanta si ciudata. Nu e una reala... e o teama a gandurilor mele plictisite si scarbite de matematica. Nu vreau sa plec atat de negativista de acasa, dar nu stiu ce e cu mine.
La inceput mi-am dorit aceasta mica excursie. Era prilejul perfect de a iesi din rutina si de a pleca... oriunde, doar departe sa fie. Insa acum ma simt ciudat... plecarea imi provoaca doar o privire pierduta in gol. Nu stiu la ce sa ma astept. Si nu stiu daca ar trebui sa ma astept la ceva, dar cel mai clar e faptul ca maine plec. Maine la ora 8 ma voi urca in microbuz si ma voi indeparta...
... de mine, de tine, de oras.
marți, 24 noiembrie 2009
... infinit II
Linistea noastra... Daca as intreba-o pe D. ce a insemnat linistea la majorat ea sigur mi-ar spune ca nu a vazut-o prin preajma. Eu... nu stiu ce sa spun. Linistea venirii invitatiilor a fost una productiva si foarte buna. Inca nu stiu daca privirile lor socate erau din cauza camasii ce trona inca pe mine, sau ochii mei le spuneau de micul nostru secret.
Dupa venirea lor a venit si cadoul. Au fost 2 pachete foarte mari... chiar ar putea tinde spre foarte mari. Le-am deschis entuziasmate... ne-am bucurat, am glumit si ne-am pozat... Zambeam... si eram fericite. Pana cand... nu am mai fost fericita, ci socata.
De ce? Pentru ca am auzit acele cuvinte, care m-au dat pe spate (nu ca ar fi greu sa cad de pe tocurile acelea.): "Cadoul tau cel mai important iti transmite La multi ani!".
Am fost profund impresionata ca au incercat sa vorbeasca cu "cadoul meu nevenit". Am ramas putin socata pentru ca chiar au incercat sa faca asta. Stiu ca a fost ideea mea si tocmai pentru ca le-am spus nu ma asteptam sa o faca. Surprinderea mea s-a vazut si in momentul aflarii, cand am inceput sa uit de timp, loc si imbracaminte si sa sar cat pot de sus... Am sarit de cateva ori, pana mi-am amintit de tocul acela subtire ce trebuia sa reziste toata noaptea...
Dupa deschiderea cadoului... ce a fost? Muzica, cateva guri de Martini... dans, priviri, urlete, iar la 00:00 cel mai frumos sentiment...
Dupa ora magica nu imi amintesc decat numaratoarea baietiilor in timp ce ma aruncau in sus. Erau voci amestecate, nu erau pure, dar imi numarau anii, zilele, clipele frumoase... eu m-am pierdut intr-un tipat de fericire. Sa fie oare fericirea un tipat? Un urlet? O rabuvnire a simturilor?
Restul? A fost o descriere a agitatiei... a trecerii spre maturitate, a zambetelor, a privirilor, a dansurilor, si a tot ce ne putea distra, dar mai ales multa sampanie.
Dupa venirea lor a venit si cadoul. Au fost 2 pachete foarte mari... chiar ar putea tinde spre foarte mari. Le-am deschis entuziasmate... ne-am bucurat, am glumit si ne-am pozat... Zambeam... si eram fericite. Pana cand... nu am mai fost fericita, ci socata.
De ce? Pentru ca am auzit acele cuvinte, care m-au dat pe spate (nu ca ar fi greu sa cad de pe tocurile acelea.): "Cadoul tau cel mai important iti transmite La multi ani!".
Am fost profund impresionata ca au incercat sa vorbeasca cu "cadoul meu nevenit". Am ramas putin socata pentru ca chiar au incercat sa faca asta. Stiu ca a fost ideea mea si tocmai pentru ca le-am spus nu ma asteptam sa o faca. Surprinderea mea s-a vazut si in momentul aflarii, cand am inceput sa uit de timp, loc si imbracaminte si sa sar cat pot de sus... Am sarit de cateva ori, pana mi-am amintit de tocul acela subtire ce trebuia sa reziste toata noaptea...
Dupa deschiderea cadoului... ce a fost? Muzica, cateva guri de Martini... dans, priviri, urlete, iar la 00:00 cel mai frumos sentiment...
Dupa ora magica nu imi amintesc decat numaratoarea baietiilor in timp ce ma aruncau in sus. Erau voci amestecate, nu erau pure, dar imi numarau anii, zilele, clipele frumoase... eu m-am pierdut intr-un tipat de fericire. Sa fie oare fericirea un tipat? Un urlet? O rabuvnire a simturilor?
Restul? A fost o descriere a agitatiei... a trecerii spre maturitate, a zambetelor, a privirilor, a dansurilor, si a tot ce ne putea distra, dar mai ales multa sampanie.
Soseaua fara sens I
24 noiembrie... 11-5=6, de azi am oficial 18 ani jumatate. Au trecut deja 6 luni de la majorat. Si ce mai majorat... imi amintesc fiecare clipa din saptamana aceea.
A inceput la mare... era 17 mai si noi eram pe plaja, pe un nisip intins, curat, aranjat si era liniste.A fost un weekend cum putine am avut. Am trecut de la o stare la alta, am ras, am glumit, am vazut numai parti bune ale vietii... si am vorbit in engleza. Sau au vorbit in engleza. Dar ce mai conteaza? Cand soarele ne innegrea obrajii si zambetele noastre cantau la unison cu marea. Si ce frumoasa era marea... imi amintesc doar raceala ei cand am incercat sa o invadam.
Dupa un weekend plin de liniste, fericire, zambete si pauze de cafea... am sarit in tren. Trenul ce ne-a adus acasa, la griji... la teze. Luni... la ora 6, mi-am imbratisat perna uitata pe partea dreapta a patului meu. La ora 12 ceasul a sunat. Ma anunta ca trebuia sa plec... sa plec la scoala. De ce? Aveam teza... la info.
Totul a fost bine. Ma pot lauda ca m-am descurcat mai bine decat am crezut. Toate problemele legate de scoala s-au dus, asa ca impreuna cu D. si mamele noastre am plecat in cautare de local pentru majorat. Cum gemenii au un noroc recunoscut si in stele... am reusit sa gasim in aproape 4 ore de cautari o sala. Bine ca norocul se arata... desi cam tarziu.
Am gasit cea mai frumoasa sala pe care o puteam inchiria. Era eleganta, cu mancare multa, bautura si scaune atent aranjate. Ne-a placut si am decis ca e singura optiune la care ne puteam opri. Am lasat meniul in seama parintilor si marti la ora 14 ne-am urcat in trenul ce ne duceam in Bucuresti...
Imi amintesc toate descrierile pe care eu si D. ni le doream pentru Rochia Perfecta... Acum nu era vorba doar de o rochie... ci de Rochia de la Majorat.
Si nu era doar 1, erau 2...
Am ajuns in Bucuresti...
Haine... haine... haine si haine. Cam atat am vazut in cele 3 zile, pe care le-am petrecut acolo. Nimeni nu stie cat e de greu sa iti alegi rochia. E ca si cum ti-ai alege o pereche de ochi, de buze sau de sani. Trebuie pur si simplu sa fie perfecta, sa iti vina asa cum visezi... sa zambesti cand te vezi in oglinda... si e greu. E greu sa o gasesti... Dar ne-a ajutat norocul... ce e drept pe ultima suta de metri, dar e bine si atunci decat deloc.
Ne-am intors in minunatul Severin, dupa ce niciuna dintre noi doua nu mai suporta mirosul de KFC, vedeam in fata ochilor siruri de rochii, dar a fost frumos, distractiv... si plin de nervi.
Era vineri. O singura zi pana la majorat si ne relaxam... incepusem sa nu mai gandim... ne doream doar o canapea, o masuta, o cafea, multa vorbarie... si visam cu ochii deschisi la seara urmatoare. Tot ce speram era sa urlam :"Sunt fericit!"
Si asa a fost... era 23 mai. Cateva ore ne desparteau de majorat. Ne-am aranjat parul. Ne-am luat camasa alba, pantofii negrii, centura, sampania, visele si ne-am urcat intr-un taxy.Am ajuns la restaurant.
Am fost putin rusinate. De ce? Pentru ca tinuta noastra... era una cu care nu eram obijnuite. Camasa era cam scurta, rochia tipa din plasuta adusa cu grija, iar sampaniile doreau sa ne spuna:"Good evening!".
Dupa aproape o ora de emotii si nervi, pentru ca muzica nu mergea, priviri in oglinda... am pus mana pe un pahar si am turnat o gura de Martini. De aici a plecat linistea noastra....
A inceput la mare... era 17 mai si noi eram pe plaja, pe un nisip intins, curat, aranjat si era liniste.A fost un weekend cum putine am avut. Am trecut de la o stare la alta, am ras, am glumit, am vazut numai parti bune ale vietii... si am vorbit in engleza. Sau au vorbit in engleza. Dar ce mai conteaza? Cand soarele ne innegrea obrajii si zambetele noastre cantau la unison cu marea. Si ce frumoasa era marea... imi amintesc doar raceala ei cand am incercat sa o invadam.
Dupa un weekend plin de liniste, fericire, zambete si pauze de cafea... am sarit in tren. Trenul ce ne-a adus acasa, la griji... la teze. Luni... la ora 6, mi-am imbratisat perna uitata pe partea dreapta a patului meu. La ora 12 ceasul a sunat. Ma anunta ca trebuia sa plec... sa plec la scoala. De ce? Aveam teza... la info.
Totul a fost bine. Ma pot lauda ca m-am descurcat mai bine decat am crezut. Toate problemele legate de scoala s-au dus, asa ca impreuna cu D. si mamele noastre am plecat in cautare de local pentru majorat. Cum gemenii au un noroc recunoscut si in stele... am reusit sa gasim in aproape 4 ore de cautari o sala. Bine ca norocul se arata... desi cam tarziu.
Am gasit cea mai frumoasa sala pe care o puteam inchiria. Era eleganta, cu mancare multa, bautura si scaune atent aranjate. Ne-a placut si am decis ca e singura optiune la care ne puteam opri. Am lasat meniul in seama parintilor si marti la ora 14 ne-am urcat in trenul ce ne duceam in Bucuresti...
Imi amintesc toate descrierile pe care eu si D. ni le doream pentru Rochia Perfecta... Acum nu era vorba doar de o rochie... ci de Rochia de la Majorat.
Si nu era doar 1, erau 2...
Am ajuns in Bucuresti...
Haine... haine... haine si haine. Cam atat am vazut in cele 3 zile, pe care le-am petrecut acolo. Nimeni nu stie cat e de greu sa iti alegi rochia. E ca si cum ti-ai alege o pereche de ochi, de buze sau de sani. Trebuie pur si simplu sa fie perfecta, sa iti vina asa cum visezi... sa zambesti cand te vezi in oglinda... si e greu. E greu sa o gasesti... Dar ne-a ajutat norocul... ce e drept pe ultima suta de metri, dar e bine si atunci decat deloc.
Ne-am intors in minunatul Severin, dupa ce niciuna dintre noi doua nu mai suporta mirosul de KFC, vedeam in fata ochilor siruri de rochii, dar a fost frumos, distractiv... si plin de nervi.
Era vineri. O singura zi pana la majorat si ne relaxam... incepusem sa nu mai gandim... ne doream doar o canapea, o masuta, o cafea, multa vorbarie... si visam cu ochii deschisi la seara urmatoare. Tot ce speram era sa urlam :"Sunt fericit!"
Si asa a fost... era 23 mai. Cateva ore ne desparteau de majorat. Ne-am aranjat parul. Ne-am luat camasa alba, pantofii negrii, centura, sampania, visele si ne-am urcat intr-un taxy.Am ajuns la restaurant.
Am fost putin rusinate. De ce? Pentru ca tinuta noastra... era una cu care nu eram obijnuite. Camasa era cam scurta, rochia tipa din plasuta adusa cu grija, iar sampaniile doreau sa ne spuna:"Good evening!".
Dupa aproape o ora de emotii si nervi, pentru ca muzica nu mergea, priviri in oglinda... am pus mana pe un pahar si am turnat o gura de Martini. De aici a plecat linistea noastra....
Puncte de lumina
Zilele trec... si iau cu ele si gandurile, sperantele, si orele mele. Incep sa treaca din ce in ce mai repede. Au ajuns ca un tren, ce isi doreste cu disperare sa ajunga in gara. Dar gara e departe... Asa ca a inceput sa accelereze. Sinele incep sa se incite. Soarele a devenit luminita de la capatul tunelului, desupra ta e doar un cer noros, uneori intunecat. Apesi acceleratia si crezi, iti imaginezi ca vei deraia... dar te trezesti repede, atunci cand realizezi ca asta ar insemna un vis distrus.
Visezi cu ochi deschisi la ziua in care vei putea sta relaxata, pe un sezlog, dimineata la rasarit, privind in zare, cu un pahar plin de gheata in mana stanga. Asa te imaginezi mereu... si da, deja ti-ai propus ca dupa aflarea rezultatelor sa te urci in primul tren pentru a-ti realiza visul. Visul... visul. Si ce departe e visul...
Zilele trec, rand pe rand... si din ce in ce mai mult mai multe persoane incep a se gandi la tine, la plecarea ta... la maturizarea ta. Ai crescut repede sau anii alearga disperati pentru a te imbatrani? Dar nu ai timp sa gandesti... esti programat sa ajungi acolo unde trebuie, sa inveti, sa simti, sa iti doresti.
Fiecare raza de soare pe care o mai zaresti in al toamnei aer o vezi ca pe o ultima clipa de liniste. Si... si nu vrei sa o imparti cu nimeni. E raza ta de soare... te incalzeste, te infrumuseteasa si ii arati afectiune...
Toate se termina cand pierduta in amintire te trezesti... si privesti in jurul tau...e intuneric. Arunci o privire spre ceasul aflat langa tine. Linistea a acoperit orasul, iar aerul ce patrunde in camera prevesteste gerul de peste noapte. E aproape iarna...
Visezi cu ochi deschisi la ziua in care vei putea sta relaxata, pe un sezlog, dimineata la rasarit, privind in zare, cu un pahar plin de gheata in mana stanga. Asa te imaginezi mereu... si da, deja ti-ai propus ca dupa aflarea rezultatelor sa te urci in primul tren pentru a-ti realiza visul. Visul... visul. Si ce departe e visul...
Zilele trec, rand pe rand... si din ce in ce mai mult mai multe persoane incep a se gandi la tine, la plecarea ta... la maturizarea ta. Ai crescut repede sau anii alearga disperati pentru a te imbatrani? Dar nu ai timp sa gandesti... esti programat sa ajungi acolo unde trebuie, sa inveti, sa simti, sa iti doresti.
Fiecare raza de soare pe care o mai zaresti in al toamnei aer o vezi ca pe o ultima clipa de liniste. Si... si nu vrei sa o imparti cu nimeni. E raza ta de soare... te incalzeste, te infrumuseteasa si ii arati afectiune...
Toate se termina cand pierduta in amintire te trezesti... si privesti in jurul tau...e intuneric. Arunci o privire spre ceasul aflat langa tine. Linistea a acoperit orasul, iar aerul ce patrunde in camera prevesteste gerul de peste noapte. E aproape iarna...
vineri, 20 noiembrie 2009
1000
Pentru ca 1000 e o cifra magica... De ce? Pentru ca sunt 1000 de lucruri ce imi amintesc de tine... de iubire.
Ma sufoca un aer mult prea trist, asa ca:
Pentru un happy end:
Si cantecul nu inseamna 'Pa'
E un dar de zïua ta...
But 1000 kisses from you is never to much... :
Ma sufoca un aer mult prea trist, asa ca:
Pentru un happy end:
Si cantecul nu inseamna 'Pa'
E un dar de zïua ta...
But 1000 kisses from you is never to much... :
5
Inchizi ochi si derulezi filmul. Ajungi exact in momentul in care tu ai simtit fericire. Da... ai simtit. Recunoaste ca exista fericire. Desprinde-te de lumea de acum si aminteste-ti...
... trage aer in piept si incepe sa numeri secundele in care ai simtit.
Poti sa simti fericirea zi de zi, dar trebuie sa o cauti, sa o imbratisezi si apoi sa ii dai drumul... fericirea nu dureaza mult, dar e perfecta.
... trage aer in piept si incepe sa numeri secundele in care ai simtit.
1... 2... 3... 4... 5.
Da, atat dureaza fericirea. E scurta, dar e doar a ta. E intensa, dulce, schimbatoare... si mereu parfumata.
5 sec... almost perfect.
Iti amintesti ultima zi, in care te plimbai zambind pe strada? Cand soarele incalzea totul in jurul lui. Cand tu erai pierduta... iar lumea din jurul tau nu exista? Imi amintesti? Da... a trecut mult. De ce? Pentru ca zi de zi, tu refuzi fericirea. Refuzi sa zambesti, sa fi tu, sa plutesti... si refuzi sa crezi ca exista fericirea...
Poti sa simti fericirea zi de zi, dar trebuie sa o cauti, sa o imbratisezi si apoi sa ii dai drumul... fericirea nu dureaza mult, dar e perfecta.
"Fericire-i când îti amintesti
Cât de fericit esti când iubesti,
Fericire-i când dormi tu la ea,
Chiar pe canapea…"
Vama Veche-Fericire.
Uitam...
Ne iubim pe noi mai mult decat pe oricine. Ne respectam, ne protejam si ne este frica... Vrem totul pentru noi, iar egoismul nelimitat nu ne lasa sa impartim cu nimeni. Vrem totul doar pentru a ne satisface o mica placere. Chiar daca...
Din cand in cand ne gandim la fericire... a mea, a ta... sau a noastra?Suntem construiti genetic pentru a lupta pentru fericire. Dar fericirea cui? Putem imparti fericirea cu cineva? Sau... o dorim doar pentru noi?
In fiecare zi visam la o viata mai infloritoare, mai scoasa din filme, mai plina de fond de ten si tocuri de 10. Dar... asta nu ne-ar face sa uitam cine suntem cu adevarat? ... Nu am deveni doar o marioneta?
Ne planificam viata, dar uitam sa iubim. Am uitat sa iubim o floare intens colorata.Ii furam fericirea pentru ca noi sa ne bucuram de ea. Ii furam viata pentru a ne aduce o pata de culoare intr-o camera uitata. Ii rupem o parte din ea... si uitam, uitam ca noi si egoismul nostru am omorat-o din prima clipa. Prima clipa in care orizontul a adus-o in privirea noastra.
Uitam de cel mai bun prieten. Cine e? E cel cu care ne-am impartasit trairile. Uitam cat de mult l-am iubit. Uitam ca el ne asteapta acolo unde l-am lasat. Si ne asteapta...
Uitam ca cineva inca ne mai iubeste... Si da, uitam sa iubim... uitam de tot si lumea o sa uite de noi.
Uitam sa fim fericiti...
Din cand in cand ne gandim la fericire... a mea, a ta... sau a noastra?Suntem construiti genetic pentru a lupta pentru fericire. Dar fericirea cui? Putem imparti fericirea cu cineva? Sau... o dorim doar pentru noi?
In fiecare zi visam la o viata mai infloritoare, mai scoasa din filme, mai plina de fond de ten si tocuri de 10. Dar... asta nu ne-ar face sa uitam cine suntem cu adevarat? ... Nu am deveni doar o marioneta?
Ne planificam viata, dar uitam sa iubim. Am uitat sa iubim o floare intens colorata.Ii furam fericirea pentru ca noi sa ne bucuram de ea. Ii furam viata pentru a ne aduce o pata de culoare intr-o camera uitata. Ii rupem o parte din ea... si uitam, uitam ca noi si egoismul nostru am omorat-o din prima clipa. Prima clipa in care orizontul a adus-o in privirea noastra.
Uitam de cel mai bun prieten. Cine e? E cel cu care ne-am impartasit trairile. Uitam cat de mult l-am iubit. Uitam ca el ne asteapta acolo unde l-am lasat. Si ne asteapta...
Uitam ca cineva inca ne mai iubeste... Si da, uitam sa iubim... uitam de tot si lumea o sa uite de noi.
Uitam sa fim fericiti...
joi, 12 noiembrie 2009
Coco Chanel:
„Nu înţeleg de ce femeile ar trebui să îşi dorească vreun lucru care este al bărbaţilor, când bărbaţii înşişi sunt unul dintre lucrurile pe care ele le pot avea.” „Dacă vrei să fii unică, trebuie să fii diferită!”
„O femeie fără parfum e o femeie fără viitor.”
„Moda trece, doar stilul rămâne.”
vineri, 6 noiembrie 2009
Cuvinte din soapte
-If you needed love,then ask for love...
-It's funny how I found myself in love with you.
-Daca viata nu`ti zambeste...gadil`o...
-18 sau 16 cu 2 ani experienta?
-Pierduta...
-Unde?
-... pe o insula pustie.
-Pentru ca-si permite...
-Cu cine?
-Fericita...
-Nu-mi pasa de nimic... de nimic. Sunt fericit!
-It's funny how I found myself in love with you.
-Daca viata nu`ti zambeste...gadil`o...
-18 sau 16 cu 2 ani experienta?
-Pierduta...
-Unde?
-... pe o insula pustie.
-Pentru ca-si permite...
-Cu cine?
-Fericita...
-Nu-mi pasa de nimic... de nimic. Sunt fericit!
LOVE ETC… Release The Force Of Love!
Love, Peace and Fun.Cele 3 ingrediente ce compun un intreg, o idila, un sentiment... o viata.
Cele 3 care ne dau zambetul atunci cand aburul iese din cafea, cand esti imbratisata de el, la rasarit, pe malul marii, cand ajungi in varful muntelui, respiri... simti natura, cand vezi beautitudine in jurul tau, cand regasesti copilaria pierduta, cand simti, traiesti si visezi, cand te pierzi...
All about Steve...
E noapte si e noiembrie. Tocmai am terminat un roman de dragoste, iar in jurul meu sclipesc sentimente demult uitate. M-am inchis in carte pentru cateva ore. Am zburat in Paris, la o nunta, in intimitate, in sufletul si in gandul autorului. Am zburat acolo unde cuvintele cartii ma chemau.
Sunt convinsa ca sentimentul ce ma domina acum se rupe dupa trecerea noptii, dar acum sunt geloasa. Geloasa pe tot... norocul sau ghinionul unora, visele sau orgoliile altora. Incep sa uit in a ma bucura de ce am eu, de ce sunt eu, de ce simt, privesc, zambesc in fiecare zi.
Exista romane in care te regasesti. Exista carti pe care le iubesti. Exista volume, pe care nu vrei sa le pierzi. Exista texte care te readuc la viata. Dar putine sunt scrierile, in care Tu esti conturata, analizata, studiata. Te intrebi dupa fiecare sunet ce anunta sfarsitul unei pagini, daca e real sau imaginatia autorului te-a adus in sentimentele de acum... Si iti reamintesti ca nu esti doar Tu. Ideile, sentimentele, trairile sunt aceleasi, dar in conditii diferite de timp si spatiu.
Gust dintr-o bucata neagra de ciocolata. Stiu ca Iubirea a fost comparata cu cele mai neconventionale lucruri. Dar poate fi comparata si cu o bucata mare din fericirea mea... ciocolata?
Cadru schimbat...
Zambet dulce, unic, etern indragostit.
Sunt convinsa ca sentimentul ce ma domina acum se rupe dupa trecerea noptii, dar acum sunt geloasa. Geloasa pe tot... norocul sau ghinionul unora, visele sau orgoliile altora. Incep sa uit in a ma bucura de ce am eu, de ce sunt eu, de ce simt, privesc, zambesc in fiecare zi.
Exista romane in care te regasesti. Exista carti pe care le iubesti. Exista volume, pe care nu vrei sa le pierzi. Exista texte care te readuc la viata. Dar putine sunt scrierile, in care Tu esti conturata, analizata, studiata. Te intrebi dupa fiecare sunet ce anunta sfarsitul unei pagini, daca e real sau imaginatia autorului te-a adus in sentimentele de acum... Si iti reamintesti ca nu esti doar Tu. Ideile, sentimentele, trairile sunt aceleasi, dar in conditii diferite de timp si spatiu.
Gust dintr-o bucata neagra de ciocolata. Stiu ca Iubirea a fost comparata cu cele mai neconventionale lucruri. Dar poate fi comparata si cu o bucata mare din fericirea mea... ciocolata?
Fercirea... Exista?
Dulce, schimbatoare si efemera...
" -Nu e suficient.
- ...
- Te iubesc. Te admir teribil. Nu e suficient.
- Ne iubim. Ne respectam. Doua motive...
- ... cum te face ea sa te simti?
- Te iubesc. S-a terminat.
- Gandeste-te doar la felul in care ea te face sa te simti...
- Era altfel.Nu stiu de ce. Dar te iubesc...
- Intre noi e ceva. Dar nu e suficient"
" -Nu e suficient.
- ...
- Te iubesc. Te admir teribil. Nu e suficient.
- Ne iubim. Ne respectam. Doua motive...
- ... cum te face ea sa te simti?
- Te iubesc. S-a terminat.
- Gandeste-te doar la felul in care ea te face sa te simti...
- Era altfel.Nu stiu de ce. Dar te iubesc...
- Intre noi e ceva. Dar nu e suficient"
Pentru ca-si permite, Bridie Clark
Cadru schimbat...
Zambet dulce, unic, etern indragostit.
duminică, 1 noiembrie 2009
Trecut?
Astept... astept. Astept ziua in care nu te voi mai astepta. Dar imi place, pentru ca imi aminteste de ceva. De ce?... simt doar un gust bun, dulce, aromat, pe care l-am gustat candva.
O pereche de ochi mari si verzi ma privesc. Un zambet imi apare in fata, iar privirea incepe sa-mi redea stralucire. Il cunosc... e zambetul ce mi-a fost alaturi mereu, zambetul ce a avut grija de mine, zambetul ce imi spunea cuvinte magice. O mana cunoscut imi cuprinde mijlocul. Zambetul a disparut. Acum buzele lui ma saruta. Suntem impreuna... vrajiti, iar in mintea mea deruleaza filmul vietii noastre.
... incepe cu pasi mici, usori, ce lasau urme pe zapada.
Era 7 ianuarie, 17 ani ai lui... un singur vis. Multe minute impreuna, multe cuvinte, multe saruturi... frig, abur si sentimente. 2 saptamani... 6 luni. Si singurele cuvinte ce au inlocuit sentimentele:
"Pe stanci daca vrei te sarut
Sau in apa mi-e totuna."
A fost frumos, adevarat si sincer. Nu priveam la viitor, eram noi atunci, acolo, impreuna... Nu am simtit cand au trecut anii. Dar...
... acum totul e diferit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
