Soseaua fara sens I

24 noiembrie... 11-5=6, de azi am oficial 18 ani jumatate. Au trecut deja 6 luni de la majorat. Si ce mai majorat... imi amintesc fiecare clipa din saptamana aceea.

A inceput la mare... era 17 mai si noi eram pe plaja, pe un nisip intins, curat, aranjat si era liniste.A fost un weekend cum putine am avut. Am trecut de la o stare la alta, am ras, am glumit, am vazut numai parti bune ale vietii... si am vorbit in engleza. Sau au vorbit in engleza. Dar ce mai conteaza? Cand soarele ne innegrea obrajii si zambetele noastre cantau la unison cu marea. Si ce frumoasa era marea... imi amintesc doar raceala ei cand am incercat sa o invadam.

Dupa un weekend plin de liniste, fericire, zambete si pauze de cafea... am sarit in tren. Trenul ce ne-a adus acasa, la griji... la teze. Luni... la ora 6, mi-am imbratisat perna uitata pe partea dreapta a patului meu. La ora 12 ceasul a sunat. Ma anunta ca trebuia sa plec... sa plec la scoala. De ce? Aveam teza... la info.

Totul a fost bine. Ma pot lauda ca m-am descurcat mai bine decat am crezut. Toate problemele legate de scoala s-au dus, asa ca impreuna cu D. si mamele noastre am plecat in cautare de local pentru majorat. Cum gemenii au un noroc recunoscut si in stele... am reusit sa gasim in aproape 4 ore de cautari o sala. Bine ca norocul se arata... desi cam tarziu.

Am gasit cea mai frumoasa sala pe care o puteam inchiria. Era eleganta, cu mancare multa, bautura si scaune atent aranjate. Ne-a placut si am decis ca e singura optiune la care ne puteam opri. Am lasat meniul in seama parintilor si marti la ora 14 ne-am urcat in trenul ce ne duceam in Bucuresti...

Imi amintesc toate descrierile pe care eu si D. ni le doream pentru Rochia Perfecta... Acum nu era vorba doar de o rochie... ci de Rochia de la Majorat.
Si nu era doar 1, erau 2...

Am ajuns in Bucuresti...

Haine... haine... haine si haine. Cam atat am vazut in cele 3 zile, pe care le-am petrecut acolo. Nimeni nu stie cat e de greu sa iti alegi rochia. E ca si cum ti-ai alege o pereche de ochi, de buze sau de sani. Trebuie pur si simplu sa fie perfecta, sa iti vina asa cum visezi... sa zambesti cand te vezi in oglinda... si e greu. E greu sa o gasesti... Dar ne-a ajutat norocul... ce e drept pe ultima suta de metri, dar e bine si atunci decat deloc.

Ne-am intors in minunatul Severin, dupa ce niciuna dintre noi doua nu mai suporta mirosul de KFC, vedeam in fata ochilor siruri de rochii, dar a fost frumos, distractiv... si plin de nervi.

Era vineri. O singura zi pana la majorat si ne relaxam... incepusem sa nu mai gandim... ne doream doar o canapea, o masuta, o cafea, multa vorbarie... si visam cu ochii deschisi la seara urmatoare. Tot ce speram era sa urlam :"Sunt fericit!"

Si asa a fost... era 23 mai. Cateva ore ne desparteau de majorat. Ne-am aranjat parul. Ne-am luat camasa alba, pantofii negrii, centura, sampania, visele si ne-am urcat intr-un taxy.Am ajuns la restaurant.

Am fost putin rusinate. De ce? Pentru ca tinuta noastra... era una cu care nu eram obijnuite. Camasa era cam scurta, rochia tipa din plasuta adusa cu grija, iar sampaniile doreau sa ne spuna:"Good evening!".

Dupa aproape o ora de emotii si nervi, pentru ca muzica nu mergea, priviri in oglinda... am pus mana pe un pahar si am turnat o gura de Martini. De aici a plecat linistea noastra....