E joi... deschid ochii inainte de a suna ceasul si o zaresc pe mama agitata. Nu s-a intamplat nimic, doar nu isi gaseste bluza potrivita. Aprinde lumina si acum sunt sigura ca ultimele minute de somn s-au dus. Nu ma pot ridica. Sunt lipita de pat, dar mama a observat ca m-am trezit.
Imi ureaza o dimineata buna si in cautarile ei gaseste cateva haine de care eu uitasem. Si intr-o voce prea neplacuta pt dimineata imi spune sa le arunc si pe acestea in bagaj. Nu le vreau asa ca mintea mea nu face nici macar un gest pentru a ma mobiliza. Dupa cateva minute raman singura in casa. Arunc privirea spre ceas si realizez ca mai aveam de dormit o ora, dar acum...
Ma ridic, in cele din urma. Bagajul e deschis si aproape terminat. Ii arunc o privire pierduta. Nu imi inspira mai mult decat o simpla componenta din camera mea. Ajung in faza unei cafele fierbinti, indulcita exact cat trebuie si cu mult lapte. O ador... nimic nu e mai frumos dimineata.
Plictisita si fara chef imi arunc castile in urechi. Nu sunt atenta la ce canta... si imi amintesc ca imi e dor...
Maine am sa plec. Unde? Departe... De ce? Eu il numesc banchet... Nu stiu defapt ce e. Nici macar nu stiu cu cine e? E cu toata clasa sau doar cu prietenele mele? Nu stiu... dar am o teama constanta si ciudata. Nu e una reala... e o teama a gandurilor mele plictisite si scarbite de matematica. Nu vreau sa plec atat de negativista de acasa, dar nu stiu ce e cu mine.
La inceput mi-am dorit aceasta mica excursie. Era prilejul perfect de a iesi din rutina si de a pleca... oriunde, doar departe sa fie. Insa acum ma simt ciudat... plecarea imi provoaca doar o privire pierduta in gol. Nu stiu la ce sa ma astept. Si nu stiu daca ar trebui sa ma astept la ceva, dar cel mai clar e faptul ca maine plec. Maine la ora 8 ma voi urca in microbuz si ma voi indeparta...
... de mine, de tine, de oras.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
asa sant gemenii..
RăspundețiȘtergere