Vise de amiaza

Era o fata frumoasa care ma privea. Il stiam de cateva luni, radeam mult impreuna, dar acum e vorba de un alt sentiment. Mai profund.

Masina se opreste, iar noi pasim impreuna catre lac. Suntem unul langa altul. Nu ne privim si nu ne vorbim. Rochia mea straluceste in lumina soarelui de vara, iar sandalele se pierd prin iarba verde. Ma simt minunat, doar inima incepe sa bata mai tare. Stiu ca nu e vorba de frica. Ma intorc spre el. Emotiile ma cuprind, iar el... ma saruta. A fost ca primul sarut, emotii fara regret, pasiune fara placere, iubire fara dezamagire. M-am desprins din stramtoarea buzelor si l-am privit in ochii albastri. Am vazut ca straluceau de fericire... a inceput sa zambeasca.S-a apropiat, dar i-am refuzat sarutul... nu stiu de ce.

Desfac fermoarul rochiei si pica de pe mine, sandalele zboara, iar eu alerg spre apa. Cobor cu atentie scarile si ma cuprinde raceala apei. El nu a vrut sa vina, asta m-a facut fericita... avem timp sa meditez. Am inotat printre colace de copii uitati in apa, printre oameni ce invatau sa nu se scufunde, printre inotatori de performanta..., dar ma simteam singura. Doar eu si apa, inotam mecanic, caci gandurile mele se indreptau catre el.

Dupa un timp il vad inca sus, in costumul lui sobru, care ascundea un slip de copil ratacit prin viata. Vorbeste cu un domn la fel de sobru si imi face cu mana. Il salut chemandu-l... imi raspunde si cu coada ochiului observ cum renunta la costum.

Admir soarele oglindindu-se in apa si simt doua buze pe obrazul meu. Ne imbratisam si incepem sa ne sarutam usor. Ne pierdem..., dar visul se rupe. Zarim langa noi o panza de paianjen, prada si "criminalul". Nu am mai putut face nimic... o mancase deja.
Incepem iar sa ne sarutam, dar eu eram absenta... gandurile plecasera departe si eu cu ele. Cand ma trezesc imi dau seama ca suntem in mijlocul unei discutii. Incercand sa aflu despre ce e vorba realizez ca eu o incepusem... discutam despre viitorul nostru.

Ma priveste in ochi... nu puteam clipi, simteam ca ceva ne leaga... ne apropiem si ne pierdem iar intr-un sarut. Sunt in bratele lui si parca timpul s-a oprit in loc. Totul e perfect...
Iesim din apa, soarele ne incalzeste trupurile, iar mainile noastre se unesc... nu ne spunem nimic. Simt ca plutesc de fericire, simt ca el... e el. E acel ceva ce imi lipsea si de care imi era asa de dor. Simt ca el ma v-a readuce la viata si... incep sa plutesc. Ma bucur de viata, de el, de soare si de stralucirea apei.

Un zambet se transcrie pe fata mea... caut o guma sa-l sterg, dar nu pot. Sau nu vreau? Si atunci realizez ca e prea frumos sa fie adevarat. Nu sunt eu. Eu nu sunt asa... Eu sunt o fata pesimista, care lucreaza intotdeauna pentru a avea succes si care crede ca pentru ea norocul nu s-a inventat... nu, nu sunt eu.

Intorc privirea catre el si observ ca incerca sa-mi citeasca gandurile. A reusit oare? Ramanem asa cateva minute, pana cand ne da seama ca vantul adie mai tare, iar soarele incearca sa se piarda si el... dar parca noi il retinem.

Trebuie sa plecam, dar mai amanam... nu vrem sa pierdem senzatia de fericire... fericirea noastrea. Inchid ochii... si stiu ca el este cel pe care il voi iubi.