Dimineata, frig, singuratate si o gara... pustie. Ceasul e uitat... in buzunar. Gerul iti ingheata gandul de a te mai uita la el. Si astepti...
Astepti sa ajunga la tine toate visele si bucuriile pe care ti le puteai dori. Dar... doar astepti. Minte e plina de intrebari ale caror raspunsuri nu le mai ai de ceva vreme. Si te doare singuratetea mai mult ca orice strapungere a inimii. Te doare...
Dupa cateva minute, te trezeste din starea de durere... cineva ce anunta trenul. Atentia e sporita. Nu vrei sa afli de o intarziere sau poate o amanare... asa ca iti concentrezi si ultimul gand. Totul e bine. Trenul va sosi in statie la linia 2 in 5 minute. Te linistesti.
Privesti in jur nepasarea lumii si mirosul de iarna iti patrunde si mai adanc in plamani. Zapada ti-a udat deja pantalonii, iar fata-ti e inghetata. E o imagina friguroasa, stranie si desarta... Nu iti place. Dar astepti...
In fata ta se opreste trenul. Trenul plin de vise. Alergi dupa o intrare, iar cand pasesti si incerci sa te ridici realizezi ca picioarele sunt inghetate, sunt rupte de realitate. Le tragi dupa tine si ajungi in compartimentul tau. E deja plin. Iti alegi cu atentie scaunul si privesti in gol.
Privirea se indreapta catre puncte fixe. E neclinita. Tot ce se aude e doar trenul ce-si urla batranetea. Langa mine o batrana... sta la casa, in oras. E fericita. Se duce la nepoti. In fata ei, un batranel. A vizitat lumea-ntreaga si povestete... In fata mea un domn asculta, iar uneori isi mai arunca privirea catre ochii mei pierduti.
Nu ma sfiesc si ascult discutii si povestile celor mai invarsta. Sunt in trenul viselor mele, dar nu mai vreau sa ascult ganduri, asa ca... le ascult pe ale lor. Pe chipuri li se zareste varsta, dar sufletul... e adolescent.
Discutia se sfarseste. De ce? Nu stiu, m-am pierdut pe drum. Dar privesc pe geam... Imi mut privirea fara motiv. Ce zaresc?
... o mare de ninsoare. Suntem intr-un submarin ce ne poarta prin mare. E superb. Totul alb, neatins si intr-o forma speciala. E mai frumos ca niciodata... iar soarele e sus. Ne vegheaza...
Peisajul e nemaipomenit. Toata lumea e fermecata de peisaj si nu mai poate vorbi. Trenul se opreste... e ultima statie inainte de finala. Pe chipul meu se zareste un zambet...Plimbarea cu trenul viselor s-a sfarsit.
... agitatie, in jurul meu si iar mi-am amintit de gandul meu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Love, Love, Love.